Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Început de an şcolar la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza

Ministerul Apărării Naţionale
Statul Major al Forţelor Terestre
Biroul Informare şi Relaţii Publice
Telefon/Fax: (021) 313.72.46
E-mail: relatii.publice [at] forter.ro
Titlul comunicatului: 
Început de an şcolar la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza
Nr.: 
29
Data comunicatului: 
06/09/2019
Comunicatul: 

Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” organizează luni, 9 septembrie a.c., începând cu ora 09.00, ceremonia deschiderii anului de învăţământ 2019-2020, pe platoul cu rezonanţele zecilor de generaţii.
La acest eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, ai Ministerului Educaţiei Naţionale, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, oficialităţi ale administraţiei publice locale, părinţi, cadre militare în activitate şi în rezervă, personalul instituţiei.
În anul şcolar 2019-2020, vor lua startul peste 460 de elevi, dintre care 120 de boboci, 48 de fete şi 72 de băieţi. Cea mai mare medie la admitere a fost 9,96, obţinută de Patricia Bărbuţă.
Un moment emoţionant va fi cel al legământului, când elevii claselor a IX–a le vor promite elevilor din clasele a XII –a că vor învăţa carte, se vor instrui şi pregăti pentru a deveni militari de nădejde, rostind: „Eu elevul…mă leg să învăţ carte, să-mi oţelesc braţul şi inima, spre a sluji cu destoinicie, Patria şi Armata României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Emoţiile bobocilor, lacrimile părinţilor, privirile profesorilor, îndemnurile oficialităţilor, dar şi ezitările primilor paşi de defilare vor da contur acestei zile care va deschide calea către un nou început.
Persoană de contact: p.c.c. Graţiela Mihăescu, telefon:0723004003
***
Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” se impune prin tradiţie şi dăruire, prin unicitatea spiritului cantemirist. Pregătirea continuă şi responsabilă a liceenilor în uniforma albastră cu vipuşca roşie sub mentoratul dascălilor constituie premisa unor cariere de succes.
Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” este locul în care se cern adevăratele valori, iar acest fapt, este întărit de accederea tinerilor cantemirişti în cele mai prestigioase academii militare din ţară şi din lume. În cei 107 de ani de existenţă, Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir" din Breaza a dat peste 13.000 de absolvenţi. Reuşitele profesionale ale acestora confirmă şi consolidează valoarea acestui lăcaş militar de învăţământ, cultură şi educaţie. Cei mai mulţi au îmbrăţişat şi s-au remarcat în cariera militară, peste 200 fiind avansaţi la gradul de general. Alţi absolvenţi au devenit academicieni de renume, medici militari şi civili excepţionali, miniştri, ambasadori, profesori universitari, cercetători ştiinţifici, piloţi pe avioane supersonice, instructori de zbor pe F-16 etc.

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea