Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Încheierea anului şcolar în colegiile naţionale militare

Vineri, 16/06/2017
Locotenent Alexandru Helerea

Anul de învăţământ 2016 – 2017 s-a dovedit a fi unul plin de provocări pentru elevii celor trei colegii naţionale militare, Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza şi Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care le-au trecut cu brio demonstrând prin recunoaşterea meritelor la nivel naţional şi internaţional. Prin rezultatele obţinute la concursurile şi olimpiadele şcolare,  superlativul în educaţie se realizează prin rezultatul unor acţiuni novatoare şi responsabile în care elevul militar este creator de exigenţe.     

Colegiile naţionale militare se prezintă ca instituţii emblematice de învăţământ preuniversitar pentru Armata României, ce asigură însuşirea temeinică a cunoştinţelor ştiinţifice, de cultură generală şi militară necesare elevilor pentru a continua studiile în instituţiile militare de învăţământ superior.

          O ultimă filă în albumul Promoţiei 2017, denumită simbolic,  „Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – 100”, s-a scris la finele acestei săptămâni, când, cu promisiuni de revedere, emoţii, zâmbete, lacrimi de fericire şi în acelaşi timp de tristeţe, au spus rămas bun anilor de liceu.

Emoţia şi eleganţa au caracterizat sfârşitul anului şcolar 2016-2017 în Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Ultimul apel de seară din viaţa de licean militar, a reunit alături de elevii claselor a XII-a părinţi, rude, prieteni, absolvenţi din promoţiile anterioare.

          Festivitatea de încheiere a anului şcolar 2016-2017 s-a desfăşurat în prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Marius Harabagiu şi a fost marcată printr-un ceremonial militar şi religios. Au mai fost alături de elevii câmpulungeni reprezentanţi ai conducerii ministerului apărării naţionale, cadre militare active şi în rezervă, oficialităţi ale administraţiei publice locale, personalul colegiului, absolvenţi, părinţi şi prieteni ai elevilor.

La ceremonia organizată la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, au participat comandantul Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general de brigadă Dorin Ioniţă, a reprezentanţilor conducerii Ministerului Apărării Naţionale, a cadrelor militare active şi în rezervă, a părinţilor şi a personalului colegiului.

Momente emoţionante precum înaintarea în grad a elevilor, predarea cheii-simbol al continuităţii între promoţiile de liceeni cantemirişti, dezvelirea panoului promoţiei „Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz - 100”, alocuţiunea plutonierului-adjutant Ştefan Sava, au creionat în suflet amintiri care vor purta amprenta unicităţii prin intensitatea sentimentelor trăite.

La Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a avut loc festivitatea absolvirii promoţiei şi a încheierii anului şcolar 2016-2017 în prezenţa comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general de brigadă Virgil-Ovidiu Pop şi altor oficialităţi din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.

În cadrul ceremonialului au fost incluse momente specifice: acordarea premiilor de onoare, înaintare în grad a noului elev plutonier adjutant, predarea-primirea cheii generațiilor, dezvelirea tabloului promoției a 66-a, premierea celor mai buni și merituoși elevi, un scurt moment artistic și de final al promoției.

Ultima defilare a absolvenţilor a încheiat festivităţile, iar beretele aruncate în aer au marcat sfârşit de an şi de liceu pentru aceşti adolescenţi cu epoleţi aflaţi la orizontul celei mai frumoase vârste. Următorii paşi în viaţă reprezintă un nou început, insuflat cu răbdare şi de către cadre didactice competente, profesioniste, preocupate permanent de ridicarea propriilor standarde, astfel încât să asigure absolvenţilor competenţele necesare.

Le-au fost alături comandanţi, profesori, părinţi şi, nu în ultimul rând diriginţii, împreună cu noi, Statul Major al Forţelor Terestre, le urăm succes în viaţă şi la marile provocări intelectuale: examenul de Bacalaureat şi concursul de admitere în instituţiile militare de învăţământ superior.

Galerie foto