Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Alpiniada Vânătorilor de Munte – Probele de cățărare

Joi, 18/07/2013
Plutonier-adjutant Cristian Surugiu

Astăzi, 17 iulie, pe traseele de cățărare din Cheile Râșnoavei, vânătorii de munte s-au întrecut la probele de cățărare liberă și cățărare artificială.

Traseul de cățărare liberă, de peste 40 de metri, cu grad de dificultate 4b, a creat momente care au scos în evidență cunoașterea tehnicilor de cățărare de către concurenți.

Cel mai bun timp individual a fost scos de caporalul Ionuț Negru (56 de secunde) urmat de plutonierul-major Mihai Vrânceanu (1 minut și 33 de secunde) și sergent Bogdan Damian (1 minut și 36 de secunde).

La echipe primele trei locuri au fost ocupate de echipa Batalionului 21 Vânători de Munte "General Leonard Mociulschi" – locul I, echipa Batalionului 30 Vânători de Munte "Dragoslavele" – locul II și echipa Batalionului 22 Vânători de Munte "Cireșoaia" – locul III.

Proba de cățărare artificială a constat în parcurgerea unui traseu cu un grad de dificultate de nivel 4 prin deschiderea traseului de un "cap de coardă" secondat de doi coechipieri, instalarea unei regrupări și regruparea echipei, instalarea unui rapel și coborârea echipei la baza traseului.la finalul probei clasamentul se prezintă astfel:
Locul I - Batalionului 21 Vânători de Munte "General Leonard Mociulschi"
Locul II - Batalionului 22 Vânători de Munte "Cireșoaia"
Locul III - Batalionului 30 Vânători de Munte "Dragoslavele"

Ultima zi a competiției va pune la încercare anduranța și spiritul de echipă al fiecărui lot pe parcursul probei de " foc " a Alpiniadei Vânătorilor de Munte, Combinata Alpină.

Galerie foto

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea