- Home
- Despre instituţie
- Legislaţie
- Conducere SMFT
- Şeful Statului Major al Forţelor Terestre
- Comandant al Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre
- Locţiitorul pentru resurse al şefului Statului Major al Forţelor Terestre
- Directorul Statului Major al Forţelor Terestre
- Subofiter de comanda al Statului Major al Fortelor Terestre
- Organizare
- Repere istorice
- Programe şi strategii
- Calendar militar
- Misiuni internaţionale
- Contact
- Informaţii de interes public
- Media
- Înzestrare
- Arme
- Eroi
- Legături
- Posturi vacante

Alpiniada vânătorilor de munte - Festivitatea de premiere
Vineri, 07/02/2014
Maior Dan Crișan/Revista Forțelor Terestre
Potrivit prevederilor din regulamentul de organizare al alpiniadei de iarnă, cupa „Alpiniada Vânătorilor de Munte” care se acordă echipei desemnată campioană are calitatea de a fi transmisibilă. Această calitate se pierde şi cupa este câştigată definitiv de lotul care obţine locul întâi la etapa finală a Statului Major al Forţelor Terestre, două ediţii consecutive. Este cazul Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” din Predeal care, în ediţia a XI-a a Alpiniadei de Iarnă a Vânătorilor de Munte din 2014, câştigă pentru a doua oară, consecutiv, trofeul acestei competiţii aplicativ-militare.
La sfârşitul zilei de 6 februarie, în cazarma Batalionului 17 Vânători de Munte „Dragoş Vodă” din Vatra Dornei, în prezenţa comandanţilor de mari unităţi şi unităţi de vânători de munte din compunerea Forţelor Terestre, a comitetului de organizare a alpiniadei şi a primarului localităţii, a avut loc festivitatea de premiere a loturilor participante la concursul specialităţii militare a vânătorilor de munte.
Prima treaptă a podiumului întrecerii militare a fost ocupată de Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” din Predeal. Locul doi al competiţiei a fost câştigat de lotul reprezentativ al unităţii gazdă, Batalionul 17 Vânători de Munte „Dragoş Vodă” din Vatra Dornei. Echipa Batalionului 24 Vânători de Munte „General Gheorghe Avramescu” din Miercurea Ciuc a obţinut locul trei.
Clasamentul general pentru următoarele poziţii ale Alpiniadei de Iarnă a Vânătorilor de Munte, ediţia a XI-a, arată astfel:
Locul IV: Batalionul 22 Vânători de Munte „Cireşoaia”;
Locul V: comandamentul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”;
Locul VI: comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”;
Locul VII: Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”;
Locul VIII: Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”.