Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Forţele Terestre Române intervin în ajutorul populaţiei civile înzăpezite

Vineri, 06/01/2017
Locotenent Alexandru Helerea

1200 de militari din Forţele Terestre Române, cu 150 de mijloace tehnice, sunt pregătite pentru a interveni, la solicitarea autorităţilor locale, pentru deszăpezirea populaţiei afectate de ninsori şi viscol.
11 militari din Batalionul 348 Apărare Antiaeriană “Dobrogea” acţionează cu un camion și cu un autotrailer pe DN 2A, între localitățile Valu lui Traian şi Constanţa pentru deblocarea unor autovehicule rămase înzăpezite.
De asemenea, 15 militari din Regimentul 53 Rachete Antiaeriene „Tropaeum Traiani” au acţionat cu un autocamion, un autotrailer şi un autotractor cu şenile, pe autostrada A2, la kilometrul 196, pentru evacuarea, a 9 adulţi şi a unui copil, în municipiul Medgidia.
Un camion cu trei militari transportă două persoane bolnave din localitatea Murfatlar la Spitalul Judeţean Constanţa, iar un autocamion militar acţionează în localitatea Ciocârlia, pentru tractarea unui autovehicul ce blochează DN3.

Galerie foto