Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Instrucţie la munte „Soveja 20”, prilej pentru întrecerea tradiţională a cercetaşilor

Vineri, 07/02/2020
căpitan Victor Merin

Tabăra de instrucţie la munte-iarna „Soveja 20” a structurilor de cercetare din Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor” s-a finalizat cu practica schiului. Cum în săptămâna care s-a încheiat, iarna şi-a intrat în drepturi şi „marea de alb” a acoperit frumoşii munţi ai Vrancei, structurile ISR (informaţii, supraveghere şi cercetare) s-au antrenat, pe finalul taberei, în cadrul exerciţiilor de rezolvare a unor situaţii tactice de nivel grupă.

Tot în această săptămână în care natura s-a ascuns după armura albă, cercetaşii şi-au testat abilităţile în cadrul concursului aplicativ- militar „Roza Cercetaşului”, faza pe brigadă. Competiţia setează condiţiile optime pentru evaluarea nivelului de rezistenţă la efort fizic şi psihic prelungit al cercetaşilor militari, le consolidează acestora bagajele de cunoştinţe de specialitate şi perfecţionează deprinderile necesare ale acestora de a acţiona în echipă pentru executarea misiunilor specifice procurării de date şi informaţii, dar şi abilităţile de leader pentru comandanţii de patrule.

În urma competiţiei, clasamentul a fost următorul:

Locul I – Compania 289 Cercetare;

Locul II – Batalionul 300 Infanterie Mecanizată;

Locul III – Batalionul 284 Tancuri.

Echipele clasate pe locurile fruntaşe vor constitui baza de selecţie pentru militarii care vor intra în compunerea lotului Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, ce va reprezenta marea unitate la etapa pe divizie.

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea