Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Task Forces „Yellow Scorpions” ,,Biruinţa nu-i obligatorie, obligatorie este lupta”

Joi, 18/04/2013
Maior Sorin Homeag

Ne aflăm în locuri încărcate de istorie, aici unde mai bine de două milenii armata lui Alexandru Macedon construia una dintre cetăţile sale, care veghează şi acum la dezvoltarea şi securitatea acestui ţinut afgan, alături de militarii companiei 2 manevră ai Scorpionilor Galbeni, dislocaţi într-o bază militară înaintată, nu departe de freamătul cotidian al oraşului Qalat.

De cum intri în punctul de comandă al companiei, printre staţiile radio, monitioare, telefoane, hărţi, alături de militarii români, americani, ce reuşesc împreună, 24 din 24 de ore să sprijine militarii din aria de operaţii a companiei, observi pus la loc de cinste drapelul de identificare al companiei.

Drapelul reprezintă trecutul, prezentul și te obligă să lupţi pentru viitor.

Mihai Murgoci, comandantul companiei, de curând avansat aici în Afganistan la gradul de căpitan, s-a gândit ca pe drapelul de identificare al subunităţii, să se regăsească renumele bravilor înaintaşi ai Batalionului 32 Infanterie Mircea, ce au luptat în anul 1917 la Mărăşeşti în legendara bătălie cunoscută în istorie ca ,,Atacul cămăşilor albe”, inserând astfel pe drapel imaginea grafică a ,,Fantomelor Albe” precum şi citatul ,,Biruinţa nu-i obligatorie, obligatorie este lupta” aşa cum scria Nicolae Steinhardt.

Responsabilitate şi atenţie Misiunile operative, nu se pot executa fără sprijinul logistic, fără să cunoşti în detaliu situaţia de pe teren, fără să transmiţi cererile, să urmăreşti ca atunci când militarii subunităţii îşi încheie misiunea în aria de operaţii a companiei, să nu le lipsească nimic. Coabităm împreună cu membrii poliţiei naţionale afgane, cu partenerii americani, împreună reuşind zi de zi să ne executăm misiunile planificate.

Toate acestea nu poţi să le execuţi singur, ci împreună cu ajutorul echipei de la comanda companiei formată din plutonier major Mihai Voicu, plutonier adjutant Gheorghe Buiea. Cu sprijinul dat în permanenţă de locţiitorul meu căpitan Flavius Pantelin, a militarilor de la echipa COIST comandată de locotenent Alexandru Gherasim, formată din plutonier major Man Dan, plutonier major Emil Cenuşe, militari care au o bogată experienţă internaţională.

Mă interesează toate detaliile, pe care toţi militarii care sunt în această bază înaintată indiferent de naţie, fie ei afgani, americani sau români trebuie să le pună în practică.

În cadrul companiei avem încadrate şi militari femei care indeplinesc misiunile, cot la cot cu militarii bărbaţi făcând parte din marea familie ce este dislocată în această bază militară înaintată: sergent Roxana Sobol, comandant de grupă, caporal Fartuşnic Livia, pistolar, locotenent Marinela Elena Piringiu, comandant pluton.

Comandantul de pluton care are cea mai mare experienţă în teatrul de operaţii din Afganistan, din rândul comandanţilor de plutoane de la aceasta companie este locotenentul Băra Marius.

Zilnic îşi execută misiunile planificate dar şi-a făcut timp pentru a transmite colegilor lui de la celelalte plutoane, tainele misiunilor din aria de operaţii.

,,Când mă trezesc dimineaţa dau cu ochii de fantomele albe, de imaginea drapelului de identificare al companiei, îmi dă putere şi mă motivează, îmi încarcă bateriile pentru o noua zi. Gândindu-mă că sunt strănepotul glorioşilor eroi ai neamului nostru şi trebuie să ducem mai departe renumele lor. Nu sunt vorbe goale asta simt şi la asta mă gândesc, am pus cu mare grijă deasupra patului meu, un exemplar al drapelului de identificare al companiei”  - locotenent Marius Băra.

Cel mai frumos, despre locotenentul Marius Băra, mi-a vorbit locotenent Marinela Elena Piringiu, care m-a rugat să scriu neapărat despre colegul lor pe care ea îl consideră un model: ,,este mare om..., a ştiut, a fost dispus, să ne înveţe pe toţi comandanţii de plutoane, aici pe teren cum să proiectăm teoria şi practica acumulată la pregătirea misiunii din ţară, a modului de excutare a misiunilor pe pământ afgan, chiar aici lângă castelul lui Alexandru Macedon. Ne-a dat încredere în propriile forţe, am învăţat multe de la el, iar noi oamenii trebuie să avem puterea să ne recunoştem valorile, şi să le mulţumim pentru sprijin,.......mare om.”

,,Dacă eu sunt împăcat sufleteşte că fac tot ce îmi stă în putinţă, pentru buna desfăşurare a tuturor misiunilor indiferent de tipul lor, atunci aceasta trebuie să se vadă în modul de executare a misiunilor de către toţi subordonaţii. Împreună cu comandantul de companie ne completăm unul pe altul, fac parte din grupul de lucru, de la nivelul comenzii companiei, care sprijină efectiv şi este în mijlocul militarilor pentru a le cunoaște cât mai bine toate frământările” - căpitan Flavius PANTELIN, locţiitorul comandantului de companie.

Suntem o echipă ne bazăm unii pe alţii indiferent dacă eşti militar femeie sau bărbat.

Ca militar bărbat atunci când din grupul pe care îl comanzi fac parte şi militari femei, ai tendinţa să distribui sarcinile în mod diferit. Nu aşa stau lucrurile aici în teatrul de operaţii din Afganistan, cel puţin în cazul caporalului Fartuşnic Livia, militar cu experienţă în Afganistan. Nu îi este greu, s-a antrenat alături de ceilalţi colegi şi este un exemplu de luptătoare pentru toţi colegii.

,,Trebuie să demonstrezi că eşti cel puţin la nivelul lor poate chiar să îi depaşeşti, am participat la toate misiunile plutonului, am executat alături de echipa FET, misiuni ce au constat în contactul cu femeile afgane, nu fac pasul înapoi, indiferent de situaţie, unde este plutonul sunt şi eu. Afganistanul nu este locul amabilităţilor, fiecare îşi face datoria cum ştie mai bine, pe funcţia pe care este încadrat, indiferent că este militar bărbat sau femeie. Sunt militar şi am misiunea de cerecetare a culverturilor,............, a doua misiune de patrulare executată de la sosirea mea aici a fost pe timp de noapte, a trebuit să dau OK!, pentru ca întreg plutonul să treacă prin aceea zonă. Mă descurc, aşa zic eu, aici suntem militari, ne bazăm unii pe alţii.” - caporal Livia Fartuşnic.

Militarii companiei sunt concentraţi pe executarea misiunilor în aria de operaţii, şi-au luat în serios rolurile şi împreună gândesc la fel, de trei ori atenţie, în pregatirea şi executarea misiunilor, aşa cum deja ne-au obişnuit şi vor lupta pentru a duce renumele fantomelor albe mai departe în acest colţ al Afagnistanului.

Din provincial Zabul, Afganistan a consemnat maiorul Sorin Homeag, ofiţerul de relaţii publice al Task Force “Yelow Scorpions”.