Timp de mai bine de 2.000 de ani, de la formarea de cãtre Burebista a statului dac unitar şi centralizat şi pânã în zilele noastre, poporul român a luptat pentru a exista aici, pe aceste strãvechi şi minunate ţinuturi. Lupta pentru recunoaşterea lui s-a realizat cu posibilitãţile vremii şi s-a concretizat în plan diplomatic, politic, economic şi nu de puţine ori militar.
Împrejurãri istorice vitrege au silit de multe ori poporul român sã-şi întrerupã munca paşnicã, sã punã mâna pe arme, sã meargã la fruntarii, sau acolo unde se întrevedea intervenţia strãinã pentru a-şi apãra dreptul la existenţã şi libertate.

          Spre deosebire de Imperiile Otoman, Habsburgic şi Rus ce-şi întreţineau armate permanente şi cu care a trebuit sã ducã lupte grele, la români armata era un fenomen de conjuncturã şi de scurtã duratã, având ca forţã principalã a oştirilor în luptã pedestrimea, organizatã pe principiul teritorial. Perioada de glorie militarã, a oştirilor lui Mihai Viteazul, Stefan cel Mare şi Sfânt, Iancu de Hunedoara, Mircea cel Bãtrân, Vlad ţepeş şi Ioan Vodã cel Cumplit este aceea a afirmãrii ei, cu un rol decisiv. Nu de puţine ori voievozii şi domnitorii români, funcţie de nevoile luptei împãrţeau pedestrimea (infanteria) în grea şi uşoarã.

          În baza prevederilor Tratatului de la Adrianopol încheiat la 2 septembrie 1829, în urma Rãzboiului Ruso-Turcia, ţãrile române au obţinut dreptul de a-şi organiza "un numãr de gãrzi înarmate permanent", mai bine spus de a-şi înfiinţa propria armatã.

          La 30 aprilie 1830 s-a hotãrât " formãruirea în Valahia a şase batalioane pedestrime şi şase escadroane cãlãrime a strãjii pãmânteneşti", din care mai târziu s-au înfiinţat trei regimente mixte, a cãror locaţie a fost stabilitã la Bucureşti, Ploieşti şi Craiova. Concomitent cu aceastã acţiune din ţara Româneascã, şi în Moldova s-a înfiinţat un batalion de infanterie şi un escadron de cavalerie, apoi din acestea s-a constituit un regiment mixt dislocat în garnizoana Iaşi. Transformãrile şi progresele înregistrate de infanteria românã din acea perioadã şi mãsurile pe linia înzestrãrii, instruirii şi încadrãrii ei argumenteazã afirmaţia cã, la 30 aprilie 1830, în Principatele Române s-a nãscut INFANTERIA ROMÂNÃ MODERNÃ.

           Afirmaţia lui Nicolae Bãlcescu - precursorul gândirii militare româneşti, cã "Pedestrimea, aceastã armã a bãtãliei era dispreţuitã în Europa când românii simţirã importanţa ei şi îşi organizeazã pedestrimea lor", stã drept argument cã, infanteria împreunã cu celelalte genuri de arme şi specialitãţi militare, este legatã, indisolubil, de istoria poporului român.

          Bazele moderne ale constituirii şi consacrãrii infanteriei ca armã de sine stãtãtoare puse la 30 aprilie 1830 au fost continuate ca urmare a procesului revoluţionar de la 1848, a fãuririi statului român prin Marea Unire de la 1859 şi a înfãptuirii politicii militare a lui Alexandru Ioan Cuza.

          În anul 1866 , armata Principatelor Unite dispunea de şapte regimente de infanterie şi de trei batalioane de vânãtori, cu un total de 80 companii. Armamentul de infanterie degradat şi învechit a fost înlocuit cu arme perfecţionate de provenienţã francezã. Învãţãmântul militar în armã s-a dezvoltat corespunzãtor cerinţei vremii, iar Scoala Militarã de Infanterie şi Cavalerie, care şi-a deschis cursurile în Bucureşti în prezenţa domnitorului Cuza pe 20 septembrie 1862.

          Întreaga evoluţie a infanteriei române a fost strâns legatã de trei evenimente majore: Rãzboiul pentru Independenţã din anul 1877 şi cele douã conflagraţii mondiale. Se poate aprecia cã aceste trei rãzboaie, cât şi perioadele premergãtoare şi ulterioare lor, constituie etape distincte în existenţa infanteriei, fiecare marcând progrese evidente în procesul evolutiv al acesteia. Fiecare confruntare militarã a oferit o multitudine de concluzii şi învãţãminte privind organizarea, dotarea şi principiile de întrebuinţare în luptã a infanteriei, care au fost temeinic analizate de specialişti, determinând noi fundamentãri teoretice şi practice, permanent racordate la realizãrile din ce în ce mai remarcabile pe linia înzestrãrii cu armament şi tehnicã de luptã.

          Infanteria a participat cu toate forţele sale în Rãzboiul de Independenţã din 1877-1878. Din totalul de 57.000 militari ai Armatei de Operaţii, procentul de reprezentare al infanteriei pe teatrul de acţiuni militare a fost de peste 80%, iar al pierderilor de 91,9%.

          Dupã încheierea rãzboiului, infanteria a primit puşti şi carabine Henry- Martin model 1879, fapt ce a asigurat pentru prima datã în istoria oştirii române în anul 1882, înzestrarea integralã a unitãţilor de infanterie cu un singur tip de armã.

          La intrarea României în primul rãzboi mondial infanteria mobilizatã la 15 august 1916 totaliza 20 de divizii cu 366 batalioane, a constituit aproximativ 80% din forţele care au participat la Rãzboiul de reîntregire a neamului şi a dus greul acţiunilor în cadrul: trecerii Carpaţilor şi ofensivei forţelor române în Transilvania din perioada 14 - 28 august 1916; luptelor înverşunate purtate în Dobrogea şi cu ocazia executãrii manevrei de la Flãmânda; luptelor de apãrare de la Sibiu, Munţii Perşani şi zona Braşov, pentru interzicerea trecãtorilor Oituz, din zona de curburã a Carpaţilor şi din Valea Jiului; bãtãliei de pe Argeş şi Neajlov şi pentru apãrarea Bucureştiului şi bãtãliilor de la Mãrãşti, Mãrãşeşti şi Oituz.

          Cu prilejul reorganizãrii armatei române din anul 1917, s-a adoptat principiul de a se organiza numai atâtea mari unitãţi şi unitãţi de infanterie câte se puteau dota cu armamentul şi tehnica militare existente, asigurându-se efectivele în cadre şi trupe, precum şi materiale impuse de un rãzboi de duratã. S-au urmãrit ca cele 10 divizii de infanterie rãmase în urma reorganizãrii sã aibã o structurã organizatoricã identicã, iar forţa lor combativã sã fie comparabilã cu cea a diviziilor inamicului.

          În perioada interbelicã, în cadrul procesului de modernizare şi înzestrare a infanteriei, s-a trecut la înlocuirea armamentului uzat şi cu caracteristici tehnico-tactice depãşite cu armament nou la acea datã. Cu toate acestea infanteria nu a dispus în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial de suficiente mijloace de luptã moderne, fapt ce a influenţat negativ capacitatea de luptã a unitãţilor şi marilor unitãţi de infanterie. De asemenea, în aceastã perioadã s-a elaborat un sistem complex de pregãtire a cadrelor, necesar infanteriei în cadrul şcolilor militare de ofiţeri activi şi de rezervã, de subofiţeri activi şi de rezervã, în Scoala de Aplicaţie şi Scoala Superioarã de Rãzboi. O atenţie deosebitã s-a acordat instruirii luptãtorilor şi subunitãţilor, precum şi pregãtirii de rãzboi a comandamentelor, statelor majore şi unitãţilor.

          La 22 iunie 1941, infanteria românã s-a angajat în epopeea reîntregirii graniţei de est a ţãrii cu 12 divizii de infanterie a cãror efective oscilau între 13.000-15.000 militari. La acţiunile militare din est, între 22 iunie 1941 şi 23 august 1944 în cadrul celor douã armate române (3 şi 4) au acţionat 21 divizii de infanterie, reprezentând peste 2/3 din forţele trupelor de uscat angajate în luptã.

          Dupã 23 august 1944, infanteria a avut o contribuţie hotãrâtoare la: luptele din capitalã şi din interiorul ţãrii pentru alungarea trupelor germane şi în prima etapã a operaţiei de acoperire; la operaţia de acoperire din 11-20 septembrie 1944; la zdrobirea ofensivei inamicului din Podişul Transilvaniei, Crişana şi Banat şi eliberarea pãrţii de nord-vest a României; la acţiunile de luptã desfãşurate pe teritoriul Ungariei (operaţiile "Debreţin" şi "Budapesta") în perioada 7 octombrie 1944 - 15 ianuarie 1945 şi la acţiunile de luptã desfãşurate pe teritoriul Cehoslovaciei (operaţiile de pe râurile Hron şi Morava, de la Zvolen-Banska Bistrica, pentru cucerirea munţilor Fatra şi Carpaţii Albi) în perioada 18 decembrie 1944 - 12 mai 1945.

          Jertfa infanteriei de-a lungul istoriei noastre milenare a fost imensã, dar gloria ei este pe mãsura faptelor de eroism şi sacrificiilor fãcute pentru apãrarea gliei strãbune. Stau mãrturie monumentele şi însemnele memoriale - statui, obeliscuri, busturi, cruci şi plãci comemorative, troiţe - ridicate în ţarã, în Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Cehia în memoria eroilor infanterişti morţi pe câmpul de onoare în revoluţia de la 1848, în rãzboiul de independenţã din 1877-1878, în cel pentru fãurirea României Mari şi în cel de-al doilea rãzboi mondial. Prin toate aceste monumente şi însemne memoriale care sunt borne ale jertfelor şi spiritului de vitejie al infanteriştilor, se pot reconstitui cu uşurinţã itinerariile de luptã ale unitãţilor şi marilor unitãţi de infanterie. Impresionaţi de rolul precumpãnitor al infanteriei pe câmpul de luptã şi de imensele jertfe date în rãzboaie de aceastã eroicã armã, unii gânditori militari au numit-o "regina bãtãliei".

          Dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, infanteria a şi-a perfecţionat structurile organizatorice, înzestrarea luptãtorilor, subunitãţilor, unitãţilor şi marilor unitãţi cu armament şi tehnicã de luptã moderne din producţia internã, în procent de peste 95%, a selecţionat şi pregãtit cadrele, comandamentele şi comenzile, modernizat baza materialã şi a participat la combaterea efectelor inundaţiilor din anii 1970 şi 1975 şi a cutremurului din 1977.

          Dupã anul 1990, unele unitãţi de infanterie au participat la misiuni internaţionale pentru menţinerea pãcii în diferite zone de pe glob. Astfel în perioada 1995-1999, cele patru batalioane de Cãşti Albastre, constituite în cadrul armei infanterie au participat în Angola, sub egida O.N.U., la cea mai îndelungatã misiune româneascã de menţinere a pãcii. În cifre efortul ţãrii noastre pentru menţinerea pãcii în aceastã ţarã a însumat 4.530 de militari. În anul 1997, în cadrul operaţiunii "Alba" un numãr de 400 de militari din batalioanele de Cãşti Albastre, constituiţi în Detaşamentul Român "Sfântul Gheorghe" a contribuit în rândurile forţei multinaţionale de protecţie din Albania la buna desfãşurare a acţiunilor umanitare şi la menţinerea pãcii în aceastã ţarã. De asemenea, ofiţerii din arma infanterie au participat ca observatori în Republica Moldova şi la graniţa dintre Irak şi Kuweit, iar gradaţii profesionişti au asigurat paza spitalului de campanie românesc din Somalia.

          Militarii români astãzi îşi îndeplinesc cu demnitate, dãruire şi profesionalism misiunile încredinţate, în Afganistan, Irak şi Kosovo, fãcând cinste ţãrii noastre care i-a trimis cu gând de pace pe meleaguri îndepãrtate. Aceştia demonstreazã valoarea deosebitã a resurselor umane ale infanteriştilor români, egali şi uneori chiar superiori altor luptãtori din armatele cu tradiţii în activitatea de menţinere a pãcii.

          Urmãrind un proces evolutiv firesc, s-a acumulat o bogatã experienţã pe linia reorganizãrii infanteriei sub toate aspectele. În prezent, aceasta este conceputã şi organizatã potrivit principiilor luptei armate moderne şi doctrinei noastre militare, astfel încât sã constituie o forţã capabilã sã îndeplineascã cu succes misiunile încredinţate, credibilã şi descurajantã.

          Gradul de implicare al infanteriei în ansamblul acţiunilor Forţelor Terestre este decisiv, fiind determinat de locul, rolul, obiectivele, misiunile şi funcţiile operaţionale în relaţie directã cu principalii factori de risc la adresa securitãţii naţionale.

          Infanteria are un loc important în ansamblul Forţelor Terestre deoarece: reprezintã principala componentã a Forţelor Terestre, destinatã ca, independent sau împreunã cu celelalte arme, sã desfãşoare acţiuni militare decisive, în orice zonã de operaţii şi pe orice direcţie a teritoriului naţional; este o forţã capabilã sã realizeze prezenţa, extinderea, continuitatea şi dominaţia în teren şi sã susţinã în orice moment toatã gama acţiunilor militare, iar structurile din compunerea sa sunt prezente pe întregul teritoriu naţional.

          În acest ceas aniversar, gândurile ne poartã cãtre izvoarele de nesecat ale acestei nobile arme, cãtre nesfârşitele jertfe şi prinosuri de sânge închinate apãrãrii valorilor naţionale fundamentale şi ni se întorc în prezent pentru a ne determina sã ne ridicãm la înãlţimea valorii înaintaţilor noştri şi sã facem ca arma infanterie sã dãinuie în Armata României.