Preocuparile de înfiintare în organica armatelor europene a unor structuri speciale care sa studieze problemele referitoare la gazele toxice de lupta si sa stabileasca masuri corespunzatoare pentru instruirea si protectia trupelor pe timpul desfasurarii actiunilor în conditii de contaminare chimica au fost determinate de consecintele unora din actiunile beligerantilor primului razboi mondial soldate cu pierderi imense de vieti omenesti, de o parte si de alta, mai ales pe frontul de vest.

Ministerul de Război al ţării noastre a studiat cu atenţie imediat după încetarea ostilităţilor acest nou fenomen şi a acţionat în consecinţă.

La 15 mai 2003, se împlinesc 80 de ani de când prin Decizia Ministerială nr.297 din 8 mai 1923, publicată în Monitorul Oastei nr.28/1923, a luat fiinţă în cadrul Ministerului de Război al României un Comitet Consultativ pentru chestiunile tehnice privitoare la războiul chimic, stabilindu-se ca toate problemele de pregătire a armatei pe această linie să fie rezolvate de către Direcţia a XI-a Tehnică împreună cu Marele Stat Major.

În cursul anului 1923 comisii militare au fost trimise pentru informare şi documentare asupra problemelor privitoare la ducerea războiului chimic în Anglia, Franţa şi Polonia.

Cu toate greutăţile inerente începutului, apariţia primelor structuri de apărare NBC în Armata României a constituit o necesitate obiectivă izvorâtă din pericolul existenţei în arsenalele statelor a agenţilor toxici de luptă.

 În septembrie 1923 s-a înfiinţat în cadrul Direcţiei a XI-a Tehnică, la propunerea Comitetului Consultativ, SECŢIA a IV-a a GAZELOR DE LUPTĂ, având sediul – pe care-l păstrează în toată perioada interbelică – în cazarma Sf. Gheorghe („Malmaison”) din Bucureşti, str. Calea Plevnei, nr.1.

La 1 ianuarie 1925 prin Înalt Decret Regal se creează un organ special şi permanent denumit SERVICIUL APĂRĂRII CONTRA GAZELOR (S.A.C.G.), care va centraliza şi se va ocupa de toate chestiunile având legătură cu gazele de luptă pentru trupele de uscat, marină şi aviaţie militară. În fruntea acestui serviciu este numit colonelul Popescu E. George, ajuns general de divizie la sfârşitul celui de al doilea război mondial, personalitate marcantă, căreia i-a fost încredinţată sarcina de răspundere a organizării Serviciului de Apărare Contra Gazelor în armata română. Este legiferat că acest organ de decizie se comportă şi administrează întocmai ca un corp de trupă (de valoare – regiment), având eşalon ierarhic imediat superior Direcţia a XI-a Tehnică. Are în subordine un organ central; laboratorul de studii şi experienţe; atelierul central de măşti cu anexă – depozitul central de măşti; şcoala de apărare contra gazelor; o companie Apărare Contra Gazelor(A.C.G.) şi o companie depozit.

În 1926 se înfiinţează la corpurile de armată şi la divizii funcţiile de „inspector de gaze” şi, respectiv „ofiţer specializat cu gazele”.

Prin acelaşi Înalt Decret Regal, se stabilea că militarii din trupele de A.C.G. vor purta la capelă iniţialele S.A./C.G. (SERVICIUL APĂRĂRII CONTRA GAZELOR) făcute din postav roşu. La intervenţia ministrului de război pe lângă ministrul instrucţiunii publice, s-a aprobat crearea unui post de „asistent G” pe lângă catedrele de chimie de la universităţile din ţară.

La 24 iunie 1931 S.A.C.G. se transforma în DIRECŢIA SERVICIULUI CHIMIC MILITAR, denumire care în perioada interbelică va suferi succesiv uşoare modificări : DIRECŢIA CHIMICĂ MILITARĂ, respectiv DIRECŢIA APĂRĂRII ANTICHIMICE.

Un moment important îl reprezintă promulgarea Legii pentru modificarea organizării şi funcţionării M.Ap.N., la 8 iunie 1932, în care se stipulează că DIRECŢIA CHIMICĂ MILITARĂ se subordonează Inspectoratului General Tehnic al Armatei, având următoarele atribuţiuni:

           - studierea şi experimentarea mijloacelor de apărare contra gazelor pentru armata şi populaţia civilă;

           - urmărirea progreselor tehnice referitoare la gaze şi mijloace fumigene;

           - întocmirea caietelor de sarcini pentru toate materialele de protecţie, gaze şi fum;

           - ţinerea legăturii cu autorităţile civile în ceea ce priveşte protecţia populaţiei contra gazelor;

           - studierea şi formularea de propuneri pentru dotarea armatei şi a populaţiei civile cu material chimic şi de protecţie;

           - elaborarea regulamentelor de specialitate privitoare la instrucţia ofiţerilor şi a trupei;

           - formarea cadrelor de specialitate necesare unităţilor la pace şi pentru încadrarea armatei la război;

           - conducerea, îndrumarea şi controlul învăţământului în şcolile de specialitate şi în Centrul de Instrucţie A.C.G.;

           - supravegherea depozitării materialelor chimice şi de protecţie.

Cu mici variaţii, în perioada interbelică DIRECŢIA CHIMICĂ MILITARĂ a avut următoarea structură :

           - un organ central cu : birourile adjutantură, registratură şi instrucţie; serviciul tehnic; serviciul materialelor chimice;

           - Laboratorul de Studii şi Experienţe Chimice;

           - Atelierul Central de Măşti;

           - Institutul Chimic Militar;

           - Centrul de Instrucţie A.C.G. cu un batalion A.C.G.;

           - Fabrica de Materiale de Protecţie – Bucureşti;

           - Fabricile de cărbune activ : CARBONIT – SINAIA; ANTICARBON-VULCAN şi cea de la TIMIŞUL de SUS.

Cu excepţia fabricilor de cărbune activ, toate celelalte elemente subordonate DIRECŢIEI CHIMICE erau dislocate în garnizoana Bucureşti (cazarma „Malmaison”).

  La 22 ianuarie 1945, pe baza dispoziţiunilor impuse de Comisia Aliată de Control, DIRECŢIA CHIMICĂ MILITARĂ şi unele din structurile subordonate acesteia se desfiinţează. Rămâne un singur birou în cadrul Inspectoratului Tehnic al M.Ap.N. cu denumirea de SERVICIUL CHIMIC.

  Prin insistenţele unor ofiţeri chimişti cu dragoste de armă, bazate pe o argumentaţie temeinică, la intervenţia Marelui Stat Major, la 15 septembrie 1948 au luat fiinţă DIRECŢIA APĂRĂRII ANTICHIMICE şi, ulterior, celelalte structuri desfiinţate în 1945.

Cu începere de la 4 iulie 1951 aceasta se va numi COMANDAMENTUL TRUPELOR CHIMICE, organ de conducere care începând cu data de 1 august 1990 se transformă în INSPECTORATUL PROTECŢIEI ANTICHIMICE, subordonat COMANDAMENTULUI TRUPELOR DE USCAT, care îşi încetează funcţionarea la 1 decembrie 1993.

Încă din momentul înfiinţării primului nucleu al Chimiei Militare – Secţia a IV-a a Gazelor de Luptă, arma Apărare NBC a cunoscut o evoluţie continuă, atât din punct de vedere al structurilor organizatorice, al înzestrării, cât şi al principiilor de întrebuinţare în operaţie, mai ales după apariţia noilor agenţi toxici, cu agresivitate sporită şi a altor arme de distrugere în masă (nucleară şi biologică).

  În prezent, structurile de apărare NBC sunt integrate operaţional în toate formele acţiunilor militare, în operaţiile de stabilitate, precum şi în anumite acţiuni asimetrice şi de urgenţă civile specifice.

Apărarea NBC a întrunit valenţe multiple în ultimii ani, dar mai ales în perioada recentă când unele organizaţii neguvernamentale sau teroriste apelează şi la materiale radioactive, agenţi toxici şi biologici de luptă, practicând traficul ilegal de tehnologii şi echipamente de natură NBC, iar informaţiile privind înarmarea unor state cu arme de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice (ADMNBC) se confirmă tot mai mult.

Rolul structurilor de apărare NBC rezidă în capacitatea operaţională a acestora de gestionare a situaţiilor NBC/EADA, de asigurare a supravieţuirii, de menţinere a libertăţii de acţiune şi de multiplicare a puterii de luptă a trupelor.

Ani la rând unităţile şi subunităţile de apărare NBC au contribuit la îmbogăţirea şi continuarea frumoaselor tradiţii făurite de înaintaşi în perfecţionarea artei militare, pregătirea şi creşterea gradului de apărare a trupelor împotriva efectelor devastatoare ale armelor de distrugere în masă (ADMNBC) şi evenimentelor generate de emisii altele decât atacul (EADA).

 Acest moment aniversar are menirea să prilejuiască întregului personal din armă alese sentimente de mândrie şi, totodată, un puternic imbold spre acţiune eficientă în îndeplinirea misiunilor specifice.