Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

NATO - 75 de ani

Luni, 01/04/2024

În prima duminică a lunii aprilie se împlinesc 20 de ani de când România a devenit membru NATO, 20 de ani de când drapelul României a fost arborat oficial la sediul NATO din Bruxelles, iar țara noastră s-a alăturat celei mai puternice alianțe politico-militare din istorie.

Cu această ocazie, în data de 28 martie, la Cercul Militar din Cluj-Napoca, comandamentul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” a organizat, în colaborare cu Cercul Interdisciplinar de Studii Internaționale de Securitate al Universității Babeș-Bolyai, simpozionul cu tema „NATO - 75 de ani, România - 20 de ani”.

Comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, generalul-maior Bogdan Cernat, a prezentat activitatea și rolul Centrului Întrunit de Analiză și Lecții Învățate, unitate din Structura de comandă a NATO din Portugalia, iar locotenentul George Stanciu din cadrul marii unități clujene a atins cele mai importante aspecte despre relația NATO-România din ultimii zece ani.

Prin discursul său, generalul-maior (r.) Ioan Manci, fost comandant al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, în prezent cadru didactic la Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB, a abordat evoluția Alianței Nord-Atlantice din perspectiva conceptelor strategice.

Finalul activității a fost marcat de programul artistic susținut de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Sărbătorind Ziua NATO, reafirmăm unitatea și hotărârea noastră în asigurarea libertății și securității tuturor membrilor, având la bază valorile comune ale libertății individuale, democrației, drepturilor legii și supremației legii.

La mulți ani, România în NATO!

La mulți ani, NATO!

 

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea