Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Promoţia „Constantin Brâncoveanu 300” a Academiei Forţelor Terestre a primit astăzi gradul de sublocotenent

Marţi, 22/07/2014
Maior Daniel Dorobanţu

Astăzi, 22 iulie, Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" a organizat festivitatea de înălțare în grad a absolvenților promoției 2014 " Constantin Brâncoveanu 300".

Alături de cei 274 de tineri absolvenți au fost prezenți la festivitate primul ministru al Românie, Victor Ponta, ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, șeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-maior Nicolae Ciucă, reprezentanți ai autorităților publice locale, reprezentanți ai instituțiilor academice sibiene și, mai ales, familiile și prietenii tinerilor sublocotenenți.

Absolvenții clasați pe locul I, grație muncii depuse pe parcursul celor trei ani de pregătire academică, sunt următorii:

- specializarea universitară Managementul Organizației – sublocotenent Laura Lucia Răşinar, media generală 9,76; - specializarea universitară Managementul Economico-Financiar - sublocotenent Elena-Adina Turtuşan, media generală 9,51;

- specializarea universitară Administrație Publică – subinspector Andreea Adina Iepure, media generală 9,72.

*******

Simţul responsabilităţii, loialitatea, dorinţa de autoperfecţionare, spiritul apartenenţei naţionale şi, nu în ultimul rând, adaptabilitatea sunt negreşit doar câteva din valorile care caracterizează promoţia 2014 a Academiei Forţelor Terestre. La toate acestea s-au adaugat orientarea acestor absolvenţi spre studiu, şi spre dobândirea unui stil de lucru care pe parcursul celor 3 ani de existenţă în academie , s-a dovedit a fi unul de succes.

Bagajul de cunoştinţe acumulat şi deprinderile formate în academie ca rezultat al îmbinării eficiente a celor trei piloni principali: pregătirea militară, cea academică şi fizică, au făcut ca aceşti absolvenţi să reprezinte un teren fertil pentru specialiştii din cadrul şcolilor de aplicaţie care în perioada ce urmează au menirea să îi ducă la următorul nivel al dezvoltării lor ca buni profesionişti ai carierei armelor.

Ca urmare a disponibilităţii de care au dat dovadă absolvenţii şi a efortului continuu depus de dascăli şi instructori, au făcut ca orice participare a acestora la sesiuni de comunicări ştiinţifice, competiţii sportive şi ateliere de creaţie să se transforme într-un succes total. Astfel doar în ultimul an aceşti absolvenţi au avut peste 230 de participări cu lucrări la sesiuni de comunicări ştiinţifice, naţionale şi internaţionale unde au obţinut 6 locuri I, 10 locuri II şi 6 locuri III şi numeroase menţiuni şi diplome de participare. Au contribuit la câştigarea locului I la concursurile sportive şi aplicativ militare de vară şi la plasarea academiei pe locul II la Finala pe MApN la Pentatlon militar.

În cadrul programului Erasmus, cei 52 de participanţi din rândul acestor absolvenţi au făcut dovada unui comportament demn care iau transformat în adevăraţi ambasadori ai instituţiei care i-a trimis să o reprezinte. Rezultatele cu care s-au întors de la aceste manifestări au fost unele meritorii, aceştia reuşind să se afirme atât în plan sportiv cât şi educativ.

*******

Academia Forțelor Terestre are ca obiectiv formarea ofițerilor de comandă pentru toate armele/serviciile/specialitățile militare aparținând Forțelor Terestre, precum și pentru alți beneficiari, licențiați în domeniile de studii şi specializările universitare acreditate, apți să acceadă potrivit nevoilor armatei și opțiunilor proprii în etapa specializării în armă, capabili să-și asume răspunderea îndeplinirii misiunilor specifice și să poată exercita în strânsa lor conexiune rolurile de conducător/lider militar, luptător, educator și cetățean în slujba națiunii, devotat valorilor supreme: Patrie, Onoare, Datorie.

Galerie foto

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea