Ministerul Apărării Naţionale (MApN) - Forţele Terestre Române

Zâmbete de Paște

Miercuri, 20/04/2022

          Militari din Brigada 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” împreună cu reprezentanții Asociației Farmecul Vieții au desfășurat astăzi o acțiune umanitară intitulată ,,Dăruiește pentru un Paște mai bun”.

          Este al treilea an când reușim să facem lucruri nobile și să venim în sprijinul mai multor categorii de persoane, care au nevoie de sprijin și ajutor, mai ales acum în aceste vremuri greu încercate. Alături de alți voluntari, camarazii noștri au ajutat la distribuirea a 300 de pachete cu fructe, dulciuri și jucării la copiii din Școala Gimnazială Bosia din comuna Ungheni, Școala Gimnazială Scânteia, școlile generale din localitatea Rediu, Lunca Rateș și Tufeștii de Sus, precum și la persoanele vârstnice din Căminul de Bătrâni ,,Sfinții Constantin și Elena” din comuna Bârnova. Activitatea noastră a fost una de suflet atât pentru noi, cât și pentru toți cei cu care ne-am întalnit astăzi.

          Doar împreună putem realiza lucruri mărețe și sperăm că gestul nostru a constituit un moment de bucurie pentru elevii și bătrânii care ne-au primit cu brațele larg deschise.

Alba Arad Arges Bacau Bihor Bistrita-Nasaud Botosani Braila Brasov Buzau Calarasi Caras-Severin Cluj Constanta Covasna Dambovita Dolj Galati Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomita Iasi Ilfov Maramures Mehedinti Bucuresti Mures Neamt Olt Prahova Salaj Satu Mare Sibiu Suceava Teleorman Timis Tulcea Valcea Vaslui Vrancea